Norvegia
Numele oficial: Regatul Norvegiei;Forma internaţională scurtă: Norway;Codul de țară ISO: no;Ora oficială: UTC+1;Prefixul telefonic de țară: +47;Moneda: coroana norvegiană;Ziua Națională: 17 Mai (Ziua Constituției);Suprafaţa: 323.802 km²;Populație: 5.367.580 locuitori;Limbi: norvegiana în cele două forme oficiale - bokmål și ninorsk (80 85%) + mici minorități vorbitoare de finlandeză și limba populației sami;
Religie: evanghelică-luterană (82,1%). alți creștini evanghelici (3,9%), romano-catolici (1,8%), musulmani (2,3%), altele (9,9%);Capitala: Oslo (658.390 locuitori);Alte oraşe: Bergen, Trondheim, Stavanger;Forma de guvernământ: Monarhie Constituțională Parlamentară;Rege: Harald V (din 1991);Localizare: vestul Peninsulei Scandinave, cu o coastă extrem de extinsă; include și Arhipelagul Svalbard, situat în Oceanul Artic la 600 de km de coasta Norvegiei, precum și teritorii dependente și nelocuite în Antarctica și zona sub-antartică: Insula Bouvet, Insula Petru I și Țara Reginei Maud;Relief:
Țara este dominată de munți și zone înalte, iar Munții Scandinaviei constituie granița de est cu Suedia; cuprinde ghețari și fiorduri - Sognefjorden este al doilea ca adâncime din lume și primul ca lungime (204 km);Clima:
În zonele de coastă clima este influențată de apropierea mării, ceea ce face iernile mai blânde și verile mai răcoroase în comparație cu zone de latitudini similare din interiorul țării, unde clima este continentală cu veri mai fierbinți și ierni mai reci. Lanțurile muntoase au climat subarctic și de tundră, iar Olso temperat continental. Datorită latitudinii, mare parte din Norvegia are serioase variații sezoniere ale luminii solare (Țara Soarelui de la Miezul Nopții) - de la sfârșitul lui mai până în iulie soarele nu coboară sub linia orizontului la nord de Cercul Arctic, iar în restul țării sunt 20 de ore de lumină; de la sfârșitul lui noiembrie până la sfârșitul lui ianuarie este noapte polară.
Istorie:
Cea mai mare parte a Scandinaviei a fost acoperită cu ghețuri de cel puțin trei ori, iar ultima glaciațiune a luat sfârșit în urmă cu 14.000 de ani. Cele mai vechi așezări omenești descoperite de arheologi datează din mileniul X î. Chr.
Epoca vikingă (793-1066 d. Chr)
Pentru mai bine de trei secole, vechii locuitori ai Scandinaviei – vikingii – au explorat și au invadat țările vecine. Încetul cu încetul, vikingii s-au împărțit în grupuri distincte, care au căpătat mai târziu identitate națională: suedezi, danezi, norvegieni. Vikingii erau conduși de mai mulți șefi războinici, care își guvernau fiecare teritoriul, până când Harald Hårfagre a unificat Norvegia și a devenit rege în jurul anului 885.
Uniunea cu Danemarca
Norvegia s-a unificat cu Danemarca în secolul 14, ca urmare a unei căsătorii aranjate de cele două familii regale. Regatul s-a numit „Danemarca-Norvegia” și a avut capitala la Copenhaga. Limba oficială era daneza, iar între cele două țări s-a produs și o apropiere culturală, în epoca uniunii.
Uniunea cu Suedia
Anul 1814 are o semnificație deosebită pentru norvegieni. Ca urmare a deciziei luate de aliații învingători în urma Războaielor Napoleoniene, Norvegia a fost cedată Suediei. Țara a primit o nouă constituție, iar regele suedez Karl Johan s-a stabilit în Norvegia. Uniunea cu Suedia a durat mai puțin de 100 de ani și a luat sfârșit în 1905, ca urmare a unui referendum popular. Uniunea celor două țări a fost mai curând una „tehnică” și nu a avut loc o integrare culturală de genul celei din timpul uniunii cu Danemarca.
Independența Norvegiei
Norvegia s-a declarat neutră atât în Primul, cât și în Al Doilea Război Mondial. Cu toate acestea, țara a fost invadată și ocupată de germani pe 9 aprilie 1940. Cu ajutorul forțelor aliate, și după o rezistență înverșunată împotriva ocupației germane, Norvegia a fost eliberată în mai 1945. Norvegia a acceptat Planul Marshall de ajutorare din partea Statelor Unite și și-a reconstruit economia în doar câțiva ani.
După război, Norvegia a devenit membră NATO, dar și-a păstrat dorința de a rămâne independentă, ceea ce explică relația sa complexă cu Uniunea Europeană (din care nu face parte) și cu celelalte țări europene. Invitați să devină membri UE în 1972 și 1994, norvegienii au respins de fiecare dată această propunere.
Norvegia modernă
De la descoperirea petrolului pe platforma continentală a Norvegiei, în 1969, standardul de viață a cetățenilor a crescut considerabil. Țara are al patrulea cel mai mare venit pe cap de locuitor din lume în clasamentele Băncii Mondiale și ale FMI. Industria petrolieră reprezintă aproximativ un sfert din produsul intern brut (PIB) al țării. Industria petrolului continuă să fie esențială pentru norvegieni, Norvegia fiind cel mai mare producător mondial de petrol și gaze naturale după Orientul Mijlociu.
Patrimoniu cultural: Norvegia este înscrisă în patrimoniul UNESCO cu 1 obiectiv natural (fiordurile din NV) și 7 obiective culturale printre care se numără debarcaderul Bryggen din Bergen, biserica de lemn (stavkirke) din Urnes, picturile rupestre de la Alta sau vechiul oraș minier Røros unde se practică extracția de cupru.